sâmbătă, 7 mai 2011

fragmente de pisoi



fragmente de pisoi


MOTZU
(schiţă de epopee)



Cine nu-l cunoaşte pe baronetul pisicesc Motzu
Chiar nu cunoaşte nimic; cine nu l-a văzut
păşind pre covoare ca prin nisipul Saharei
sau prin sâhla umbroasei savane sigur de sine
legănat nice grabă nice tăgadă din sine
răzbate până la noi strănutul leului de pe Arcă
a taicăi Noe Arcă din care s-a ridicat
neamul cel pisicesc îmblânzit după aia
la marginea lumii de oameni
indiferent de stăpâni sau de slugile lor
el se are pre sine gândeşte prin sine doarme
pentru sine şi mănâncă deci după toane
dovedind
că nu mâncarea face pisica leu
cât mai ales prada.




Diplomaţia lui întrece pe un Talleyrand
pentru orice refuz schiaună delicat
implicând clauza acceptării capriciilor sale regal ancestrate
sau dupre  caz saltul şi ghearele fofilările printre
fustele damelor cotoiaşul lunecă nevăzut
spintecă Întunericul; ochii lui fosforescenţi
văd mai bine pre întuneric – dar ziua ştie să obţină ce vrea
cu un aer delicat femeiesc chiar când este prevăzut
cu toate alea de  neam bărbătesc; se preţuieşte
oll inclusiv; are ca tot flăcăiandrul două ghinde tari
sub coada şi ţeava pistolului stă ascunsă
de ochii femeieşti hulpavi şi pofticioşi;
de când miorlăie ostentativ
parcă ar vedea  ceva lipsă din peisaj;
i-am promis o mâtă-n călduri să i-o aduc  deci;
văzusem  una subt o rulotă însă el mi-a răspuns:
Lasă mă descurc singur nu sunt din ăia
să mă însuraţi pe lopată după calendar şi reguli
şi a continuat miorlăitul zi-noapte / noapte-zi.



Te întrebi ce boală ascunsă îl devoră dar chiar atunci
tace cu tâlc şi cu mâlc şi se freacă de picioarele tale
saltă până la mână şi ţi-o sărută
se dă peste cap-rostogol se întrece în copilării
vrând parcă să-ţi spună: Vedeţi numai voi vă gândiţi la prostii;
Motzu noaptea nu astă degeaba de câteva ori l-am văzut
la fereastră adulmecând astrul nopţii cum ziua
e preste tot patrulând kilometri pe o oră
ca un deţinut la Sing-Sing;  inspectând amirosind
florile bând apa din ghivece păscând iarbă verde
escaladând copăceii decorativi din casă; miroase judecă
brusc se asigură că fereastra e chiar deschisă nu riscă
mă întreabă din ochi înţeleptul: Vezi că nu-s prost
dacă aş fi o fâţă de mâţă m-aş arunca de la cinci!


eu am lucruri mai bune mai mari de făcut
miorlăie şi tot miorlăie miau şi din nou miiiauuu;

iar vrea să-mi spună ceva: el înţelege limba mea
de om eu pre a lui nu; cred că scrie tot felul de poezii
de romanuri (oricum pre cele din ultima vreme postate
pe absentul el mi le-a scris) cine se miră o face pe risc;
ziua doarme tot timpul şi noaptea se pune pe scris.



Numai să te faci că nu-l vezi numai să nu-l iei în seamă
când ai musafiri: ai spurcat-o; el are răbdare
se dă la o parte  priveşte atent insistând la noile
figuri  avid de noutate; tot ce e nou îl incită
şi-l fascinează; e clar că se simte exclus;aşteaptă
până la capăt  iar după ce hramul s-a ispravitt
tăbară cu tot haramul  pre tine cumplit;
dintr-un salt îţi înfige adînc în spinare ta ghearele;
Oare chiar  uitaseşi că eram şi eu pre aici?!
Prefăcutule; prefăcuţi oameni şi de nimic ce sunteţi;
mi-am dat seama de la început de când stăpâna casei
mi-a pus numele Componistului neamţ mare scofală;
cam în râs ; nefiindu-mi totuşi străin;i-am ascultat două concerte
şi o sonată lipcă lângă stăpân până ce-am adormit;
când m-aţi declarat meloman şi în buletinul
Meu de persoană m-aţi scris cu numele Mozart;
de ce o fi fost pentru ciuma de la dispensar o surpriză
încât a nechezat ca o iapă nu ştiu; eu am fost
Bărbat i-am suportat înţepătura cu acul n-am spus nici
Miau; ştiam că am tot timpul s-o fac acasă cât vreau;
mai ales nopţile de la ora unu în sus când se trezeşte
Stăpânul mare linguşitor care îmi zice “fratele meu”:

“Ca şi tine sunt străin pre lumea asta”;  crede
Că un motan  înghite tot ce -i înşiră rataţii ca el;
îl las să zică eu adorm pe vorbele lui
şi trupul meu suplu de Pinţişor de Arganghelsk
se întinde şi se extinde prin somn desemnează
neînchipuit de frumoase figuri; tot ce visez
capătă forme neobişnuite aşa reuşesc să vă storc
lacrimi de râs dar şi suspine de admiraţie.



Chiar nu cunoaşteţi nimic şi vă daţi grande; ce ştiţi voi
ce este un cotoiaş? ce ştie un om depre pisică- o pisică
din rasa albastra de Rusia – UN PARADOX  -
căci albastrul meu este metalic pre cât de dur
tot pre atât de lunecos  şi moale; credeţi voi
că nu înţeleg  glumele voastre când îmi spuneţi:
Griule, Întunericitule,că n-ai fi putut fi şi tu florean
ca pisicuţa de subt rulotă…


şi iar îmi promiteţi să mi-o aduceţi să mă împerecheaţi
cu ea; dintr-un aristrocat şi o tufă de neam prost
de cartieristă se întâmplă să iasă ceva? eu nu risc încă;



Mai bine virgin;mai bine eternul virgin
ca un măr din care nu a muşcat nimeni
fiind de felul meu înţelept-
călugăr m-aş face pintre motani;
să-mi spună stăpânul că nu asta vrea,
că n- am nimerit.


Tot traversând zi de zi peste Biblia stăpânelului blând
ca un mieluşel şi tot timpul cu rugăciunea în sân!





(Uite m-am ascuns şi l-am lăsat să mă caute i-am stors
lacrimi până mi-am înfipt ghearele-n mine singur de
durerea lui m- a căutat peste tot pe paturi şi prin subpat;
la ferestre verificând dacă ereau etanş închise
afară pe scară şi într-o vliză m-a căutat
unde mă acundeam când eram mic; eu am lunecat fin
pre lângă plânsul lui  recunosc mi rupea inimioara
mea de pisic; când m-a găsit în sfârşit pe fotoliul
musasfirilor din camera de primit musafiri
atât de bine am jucat scena somului încât bietul meu stăpân
a surâs şi mi-a spus: Dormi Puiule, dormi! bine că te-am găsit.
Aici erai?! Este bine!Eşti un băiat bun! Am să-ţi caut o mâţă
de nasul tău o domnişorică sau chiar o Doamnă!


„NU, NU, NU!” Miorlăiam eu prin somul meu agitat;
eu mă simt bine cu stăpânica o aştept toată ziua
pe urmă mă clcuşesc lângă ea şi torc poezii
despre măicuţa mea pisicească; prea mare
deosebire nu-i între mame; doar că nici
n-am visat fericirea; nu mi-am tors basmul
până la capăt căci stăpânica dând să se culce
m-a alungat pe sală, Gata! m-am  trezit miorlăit
şi orfan de la capăt; o să-l lămuresc pe stăpânel
să mă accepte aşa poltron cum sunt; nu-i cel
mai greu de convins omul; el între milă şi silă
alege lehamitea; Hai, Motzule să ne culcăm;dacă
nu vrei treci pre sală şi miorlăieşte cât vrei…
Ori dacă nici aşa nu ne lămurim am să te scot afară;
o variantă cumplită căci rău cu rău dar mai
răul cel bine ştiut sau încâlcit încă decât nelămurit!


utopii